Ieri, trenul direct Kiev – București a intrat în circulație, ajungând în Gara de Nord, în capitala României, în cursul dimineții de 11 octombrie. Călătoria durează, cel puțin la nivel teoretic, 24 de ore, costul biletului fiind puțin mai mare de 73 de euro.
Potrivit tvrinfo.ro, trenul trece prin Kiev, Vinița, Jmerinka, Mohîliv-Podilskîi, intrând apoi în Republica Moldova, cu un ocol pe la Chișinău și ajunge în țară pe la Ungheni, urmând traseul Iași – București.
Garnitura a plecat din capitala Ucrainei, țară aflată în plin conflict armat cu Federația Rusă, la ora 06:30 și a intrat în Gara de Nord cu o întârziere de 80 de minute. Același tren se întoarce în această seară la Kiev. Iată programul de circulație, conform sursei menționate:
- Trenul internațional IR 99/401: Kiev (plecare 06:30) – București Nord (sosire 06:47), circulă începând cu data de 10/11.10.2025;
- Trenul internațional IR 402/100: București Nord (plecare 19:10) – Kiev (sosire 19:34), circulă începând cu data de 11/12.10.2025.



