✈️ Aeronava Boeing 737 MAX 8 „Ivan Patzaichin” a companiei TAROM a efectuat, astăzi, 3 octombrie, zborul inaugural pe ruta București–Chișinău, fiind întâmpinată la International Airport „Eugen Doga” Chisinau. La ceremonie a participat viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Bolea Vladimir.
🤝 Evenimentul a reunit oficiali din Republica Moldova și România, reprezentanți ai companiei TAROM, membri ai familiei lui Ivan Patzaichin și jurnaliști din ambele țări. Printre participanți s-au numărat Irinel Ionel Scriosteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Mihail Mîțu, ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian Anghel, director general al TAROM, Ivona Potzaichin-Rusu, reprezentanta familiei Ivan Patzaichin, Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, și Sergiu Spoială, administratorul Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău.
🌍 Conexiunea aeriană București–Chișinău facilitează deplasările dintre Republica Moldova și România, atât pentru călătorii personale, cât și pentru cele de afaceri sau turistice. Totodată, prin aeroportul din București, pasagerii au acces la alte destinații internaționale.
💬 „Anul acesta marcăm 100 de ani de aviație civilă pe teritoriul actual al Republicii Moldova, iar primele legături aeriene, inaugurate în iunie 1926, ne conectau tot cu România, prin rutele București–Galați–Chișinău și București–Galați–Iași. Un secol mai târziu, această legătură rămâne importantă pentru familiile, oamenii de afaceri și toți cei care călătoresc între țările noastre. Avem nevoie de curse stabile, servicii bune și mai multe posibilități de conexiune cu alte destinații. Vom continua colaborarea cu operatorii aerieni pentru a dezvolta aceste legături în beneficiul pasagerilor”, a declarat vicepremierul Bolea Vladimir.
🏅 Aeronava poartă numele lui Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic și una dintre personalitățile reprezentative ale sportului românesc. Prezența membrilor familiei sale la ceremonie a oferit prilejul de a aduce un omagiu performanțelor sportivului.



