marți, 11 noiembrie 2025
12.8 C
București
marți, 11 noiembrie 2025

Alexandra Tătaru, USR Focșani : PNRR o șansă de dezvoltare a orașului și nu o „gogoașă umflată” , domnule primar !

Date:

✅Consiliul Local Municipal se va reuni azi, într-o ședință de îndată (inițial fusese anunțată pentru marți, 17 mai), iar pe ordinea de zi avem de dezbătut trei proiecte.

✅Toate cele trei proiecte vizează realizarea unor investiții din bani puși la dispoziția țării noastre prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

✅Însumate, aceste proiecte au o valoare de aproape 13 milioane de euro și voi vota categoric pentru aprobarea lor, cu speranța că și angajații din compartimentele de specialitate vor face tot ce depinde de ei să obținem finanțarea de care am amintit.

✅Este un pas înainte pe care ca administrație locală îl facem în accesarea fondurilor puse la dispoziție aproape gratis și, așa cum am stabilit la aprobarea bugetului pe anul în curs, avem și alte proiecte pe care le pregătim pentru a obține finanțare prin PNRR.

Alexandra Tătaru

 

Lasă un răspuns

Share post:

Subscribe

spot_img

Popular

More like this
Related

Rusia lui Putin: Când să cânți pe stradă poate însemna arest

Pe 22 octombrie, în Perm, cântăreața Ekaterina Romanova a...

Guvernul Munteanu închide centrele de cultură ruse și rupe acordul din 2012

Guvernul de la Chișinău, condus de Munteanu, își începe...

Descoperă mai multe la Româneşte | România ⓜ mapamond domains

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura