Loredana Diacu : În Moldova soră, e jale. Rusia joacă tot mai tare acum în prag de alegeri. Asistăm la o escaladare tot mai accentuată a războiului hibrid

Date:

Asistăm la o escaladare tot mai accentuată a războiului hibrid. În cheia aceasta ar trebui privite atât reținerea și arestarea lui Alexandru Bălan, fost șef SIS Moldova, acuzat de spionaj în favoarea Belarusului. Tot în aceeași cheie putem privi și accidentul în care a fost implicată duba care l-a transportat.

E greu de crezut în coincidențe, deși ar fi mult mai ușor și confortabil psihic. Însă confortul psihic prin ignorarea semnalelor de alarmă și ignorarea contextului în care se produc „incidentele” poate fi extrem de păgubos.

Redacția noastră a cerut opinia unui expert de peste Prut în legătură cu arestarea lui Bălan și contextul în care ea s-a produs. Potrivit lui Valeriu Pașa, președinte Watchdog.md, spionul arestat la noi, Alexandru Bălan, este un „toxic fără măsură implicat într-o grămadă de mizerii, în special sub regimul lui Plahotniuc”. Faptul că acesta a fost invitat la conferința de la Universitatea din Timișoara ar putea fi însă nu neapărat o bilă neagră pentru universitate, opinează Valeriu Pașa, potrivit căruia nu trebuie să ignorăm scenariul că acesta ar fi fost invitat tocmai ca să poată fi arestat.

Reținerea acestuia, mai punctează expertul, poate fi citită ca un mesaj clar al serviciilor din UE și al SRI transmis Moscovei în contextul escaladării războiului hibrid (vezi dronele din Polonia), și anume: „Vă vedem și ne-am apucat de voi”. În aceeași cheie ar putea fi privit și faptul că echipajul de jandarmi care l-a transportat de la Timișoara la București pe Alexandru Bălan a fost implicat într-un accident rutier, pe drumul de întoarcere spre vestul țării: un mesaj. Un mesaj al Rusiei care a răspuns: Ne arestați spionul, vă arătăm că nu stăm cu mâinile în sân. Reacționăm.

Devine tot mai contondentă treaba.

Iar în Moldova soră, e jale. Rusia joacă tot mai tare acum în prag de alegeri. Spune Valeriu că „Din 23 sau câți concurenți electorali avem în cursă, eu aș putea să zic sigur doar despre vreo 3 că n-au legătură cu Rusia de o formă sau alta. Ce se întâmplă pe TikTok, ce se întâmplă în spații mai tenebroase ca Telegram, bani cu nemiluita în campania electorală, zilnic, practic, avem informații de la poliție, descinderi, reținere de persoane implicate în fraudarea alegerilor, prin coruperea alegătorilor. Deci se întâmplă lucruri colosale.”

Eu cred că autoritățile noastre ar putea să învețe de la moldoveni. Dacă am fi avut și am avea și noi mai multe informații despre rețelele de fraudare a alegerilor, agenții de influență ruși etc., o parte dintre cei ce cred narativele lui CG s-ar fi lămurit.

Loredana Diacu

Lasă un răspuns

Share post:

Subscribe

spot_img

Popular

More like this
Related