Reuniunea „Snow Meeting” de la Vilnius dă tonul discuțiilor privind agenda de securitate la începutul fiecărui an, iar pentru România, intensificarea dialogului diplomatic cu țările nordice este importantă.
La invitația ministrului de externe Kęstutis Budrys, am prezentat perspectiva României în panelul „On the Road Again: NATO Summit in Ankara” (Din nou la drum: Summitul NATO de la Ankara), la care am participat alături de Hakan Fidan, ministrul afacerilor externe al Republicii Turcia, și de experți din SUA și din cadrul NATO.
Am discutat despre importanța strategică a Mării Negre și a Dunării, despre extinderea colaborării internaționale pentru protejarea cablurilor submarine și a infrastructurii energetice, precum și despre nevoia de asigurare a securității maritime prin cooperare cu țările riverane.
Discuția a avut loc în perspectiva viitorului Summit NATO de la Ankara, dar și a Summitului B9, pe care Președintele Nicuşor Dan a anunțat că îl vom găzdui la București în acest an; acestea vizează coordonarea strânsă a aliaților NATO pe Flancul Estic și necesitatea combaterii amenințărilor hibride.
Decizia Comisiei Europene de a aproba aplicația României pentru finanțare prin instrumentul SAFE, în valoare de 16,8 miliarde de euro, a fost un bun moment pentru a discuta despre potențialul de creștere al industriei românești de apărare, reușita Forumului NATO al Industriilor găzduit la București toamna trecută și miza parteneriatelor internaționale și a investițiilor generate de acestea.
M-am bucurat că în rândul experților invitați a fost și Oana Lungescu, fost purtător de cuvânt al NATO și o voce relevantă în domeniul politicii externe și al securității.
În marja #SnowMeeting, am avut discuții bilaterale excelente cu omologii mei, Margus Tsahkna (Estonia) și Kęstutis Budrys (Lituania). Marcăm anul acesta și un prag simbolic, 35 de ani de relații diplomatice cu ambele state, cu care împărtășim o viziune similară atât în cadrul NATO, cât și în UE. Acestea sunt membre OCDE, iar votul și sprijinul lor sunt importante în parcursul aderării României la OCDE în 2026 (deja am îndeplinit, în ianuarie, încă două jaloane).
Puncte-cheie ale dialogului bilateral:
Cu Estonia: Am discutat despre aderarea României la OCDE în 2026 și despre modul în care relația bilaterală va sprijini acest obiectiv. De asemenea, am explorat oportunități în domeniul strategic al mineralelor rare și am agreat un schimb de bune practici în educație și noi tehnologii.
Cu Lituania: I-am mulțumit omologului lituanian pentru organizarea forumului și am reconfirmat solidaritatea noastră prin participarea României la misiunile de Poliție Aeriană în Lituania. Totodată, am discutat despre colaborarea din acest an



