SUA au intervenit în Venezuela pentru petrol. SUA au încălcat dreptul internațional, la fel ca Rusia, și creează un precedent pentru China. Aceste două aserțiuni sunt cele mai răspândite comentarii negative cu privire la operațiunea americană de capturare a lui Nicolas Maduro.
Prima este cea mai comodă afirmație pe care o întâlnești pentru că ea previne un exercițiu complex de gândire, acela de a nuanța implicațiile acestei operațiuni, nu doar a privi hărțile cu rezervele de petrol. A doua este ceva mai complexă. Pe fond, intervențiile externe încalcă dreptul internațional și reflectă tensiunea dintre realismul politicii de mare putere și ordinea bazată pe regulile dreptului internațional, ambele dependente de voința, influența și forța politică de a fi impuse.
Cea de-a treia începe să prindă avânt și vizează și Europa: SUA vor face la fel cu Groenlanda. Este facil să răspândești o astfel de logică pentru că ai ca instrument interesul clar exprimat de Donald Trump în acest sens. Nu doar în ultimul an, ci și în primul său mandat și chiar la o zi după operațiunea din Venezuela.
Într-un interviu pentru The Atlantic, Trump a fost întrebat dacă atacul asupra Venezuelei ar putea indica o disponibilitate de a întreprinde acțiuni militare pentru a prelua controlul asupra Groenlandei. Întrebarea a venit pe fondul faptului că secretarul de stat Marco Rubio a declarat sâmbătă că lumea ar trebui să ia notă după operațiunea din Venezuela că președintele american este un om care se ține de cuvânt și de ceea ce spune că va face, fiind un președinte de acțiune.
În interviu, Trump a spus că este la latitudinea altora să decidă ce înseamnă pentru Groenlanda acțiunea militară a SUA în Venezuela. „Vor trebui să vadă ei înșiși. Eu chiar nu știu. Marco a fost foarte generos cu mine ieri”, a declarat el.
Liderul american a subliniat însă că declarațiile din urmă cu o zi nu vizau Groenlanda. „Știi, nu mă refeream la Groenlanda în acel moment. Dar avem nevoie de Groenlanda, absolut. Avem nevoie de ea pentru apărare”, a conchis Trump.
Dincolo de declarațiile politice, lucrurile sunt ceva mai complicate.
O intervenție americană în Groenlanda ar putea fi semnătura pe certificatul de deces al alianței transatlantice și al NATO. Ar fi un atac al unui stat fondator al NATO împotriva teritoriului semi-autonom al unui alt aliat fondator al Alianței, Danemarca. În același timp, ca parte a Danemarcei, Groenlanda este și parte a Uniunii Europene.
Vizita controversată a vicepreședintelui american JD Vance în Groenlanda în luna martie, sub pretextul că Danemarca ar fi eșuat să protejeze Groenlanda de influența Chinei și a Rusiei, a fost întâmpinată cu proteste și cu opoziție față de orice similar cu o anexare americană. Danemarca a răspuns deja la criticile americane legate de investițiile în securitatea arctică printr-o alocare de peste 4 miliarde de dolari în securitate militară.
Există o monitorizare istorică a faptului că SUA au încercat să achiziționeze Groenlanda încă din secolul al XIX-lea, întrucât America consideră vasta insulă bogată în resurse ca fiind vitală pentru securitatea națională. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, SUA au invocat chiar celebra Doctrină Monroe și au ocupat Groenlanda pentru a împiedica preluarea acesteia de către Germania nazistă, care ocupase Danemarca.
Toate acestea au generat premisele pentru tratatul bilateral americano-danez din 1951, când ambele țări erau aliați fondatori în cadrul NATO, care a stabilit cadrul pentru înființarea bazelor militare americane în Groenlanda ca parte a apărării colective NATO și cu recunoașterea suveranității daneze, dar și oportunități de dezvoltare a altor înțelegeri.
Statele Unite au un acces strategic și militar imbatabil în Groenlanda, operând baza spațială de la Pittufik (fosta bază aeriană Thule).
Prin intermediul NATO, Statele Unite pot exercita oricând o presiune asupra aliaților europeni, iar comportamentul legat de Groenlanda a determinat reacții. SUA sunt cel mai important aliat al Europei, dar au devenit și cel mai incomod. De aceea, ceea ce spun și fac americanii cu privire la Groenlanda este un test pentru Europa. Nu un test de tipul “cel mai mare aliat a devenit adversar”, ci un test de angajare a Americii așa cum Europa au angajat administrația Trump în raport cu Ucraina și războiul Rusiei la porțile Europei, mixând sprijinul pentru Ucraina cu acordul comercial cu SUA și integrând negocierile despre alocarea a 5% din PIB pentru apărare într-un amplu efort de construire a apărării europene ca pilon în cadrul NATO.
Declarațiile lui Trump pot fi multe simultan. Și intenții (deși președintele Franței a exclus ipoteza de lucru a utilizării forței militare de către SUA) și manevre de negociere tranzacțională, caz în care nuanțele de gri devin cale de mijloc pentru alb și negru în politica externă și de securitate dictată de spiritul de joc de mare putere și nu de ordine bazată pe regulile dreptului internațional.
Există suficient spațiu în interiorul alianței transatlantice care să permită evitarea unor gesturi necugetate: forță multiplicatoare alături de europeni (chiar și cu relații tensionate) vs. forță fracturată de pierderea aliaților, beneficii strategice și cooperare economică vs. control teritorial și așa mai departe. Este loc pentru limbaj european „stubbian”, deja proiectat de președintele finlandez Alexander Stubb, care pornește de la premisa că interesele strategice reclamă o optică realistă asupra lumii internaționale (așa cum este), nu idealistă (cum ne-o dorim). O lume a prădătorilor, cum a definit-o chiar președinta Comisiei Europene.
Argumentația Europei către Washington trebuie să fie dotată cu un vocabular care să surprindă perspectiva de politică de mare putere. Într-o astfel de abordare, anexarea Groenlandei ar slăbi, nu ar întări, puterea SUA, deoarece ar adăuga costuri strategice, rupturi cu aliații, riscuri asumate în condițiile în care Washingtonul deține deja controlul militar și strategic necesar prin acorduri existente sau prin îmbunătățirea acestora (investiții comune în infrastructură strategică și de apărare). Alternativa, ar fi un dividend geopolitic punctual care ar slăbi sau chiar dizolva alianțele care reduc costurile preeminenței globale americane, cu adversarii strategici stând la pândă.
În această etapă a noii epoci, alianța transatlantică este și una tranzacțională.
media advertising
![](https://mapamond.media/wiseme.png"){kind=small}
