16 sate din mai multe județe din țară au șansa unei relansări pe harta turismului, după ce au fost selectate într-un program guvernamental cu fonduri nerambursabile prin PNRR, de restaurare a gospodăriilor tradiționale.
Primarii localităților în care casele vechi au supraviețuit au acum și unelte juridice și mecanisme de finanțare care să le asigure supraviețuirea și o imagine coerentă a satelor cu valoare arhitecturală.
Rareori, însă, se folosesc de ele, spune unul din arhitecții-șef de județ, intervievat de PressOne. Piedicile anti-kitsch sunt driblate tot din rațiuni politice: aleșii locali nu vor să se pună rău cu potențialul electorat.

Au fost selectate, în prima etapă, comunele Rimetea și Roșia Montană (Județul Alba), comuna Prejmer (județul Brașov), comuna Izvorul Crișului (județul Cluj), comuna Ozun (județul Covasna), comunele Atid și Ciucsângeorgiu (județul Harghita), comunele Leleșe și Bunilă (județul Hunedoara), comuna Saschiz (județul Mureș), comunele Biertan și Arpașu de Jos (județul Sibiu), comunele Ciocănești și Brodina (județul Suceava) și comunele Cerna și Peceneaga (județul Tulcea).
/pressone.ro/ruta-satelor-renasterea-celor-mai-vechi-case-de-la-tara



