Vitalie Cojocari : „Dacă se apucă Georgescu să povestească, s-ar putea ca multă lume să ia avionul spre Moscova”, mi-a spus domnul Armand Gosu

Date:

„Dacă se apucă Georgescu să povestească, s-ar putea ca multă lume să ia avionul spre Moscova”, mi-a spus domnul Armand Gosu în interviul pe care l-am publicat deja pe Canalul meu de YouTube. Îl întrebam despre alegerile din Rusia, care s-au terminat deja, apoi am vrut să înțeleg această coincidență: dimineața, la prima oră, l-au ridicat din trafic pe Călin Georgescu.

Armand Goșu crede că serviciile românești pur și simplu pierd controlul: „vă puteați închipui că-l saltă ei pe Georgescu? Că vorba aia, ei l-au creat pe Georgescu.” Dar despre ce control este vorba? Istoricul vine cu o teorie care nu o să vă placă. Spune că tot mai multă lume îi confirmă că „România seamănă incredibil de mult cu Rusia”. În Rusia fostul KGB controlează totul, iar în România există „niște structuri care conduc, care coordonează și care dau direcția politică”.

Aceste structuri „încearcă un control ca la Moscova, model rusesc”, spune domnul Goșu. Ce controlează? Păi, politicieni, justiție, cam ca în Federația Rusă, desigur, cu limitările de rigoare pe care le impune Uniunea Europeană. Mai există o deosebire importantă. În Rusia despre controlul KGB s-a scris mult, avem adevărate cercetări. La noi, despre aceste chestiuni nu se vorbește, nu se scrie, crede Armand Goșu.

Ce-i drept, în ultima vreme mai aflăm și noi câte ceva în urma dezvăluirilor legate „de Georgescu, de partidele politice, care au rădăcini în diverse structuri ale securității”. Mai apar niște crâmpeie de informații și „când tragi de câte un fir, vezi că toți au legătură cu Decembrie ’89”.

Pericolul pe care îl vede Armand Goșu este că acești oameni care „sunt pe aceeași pagină cu rușii” nu fac decât să „blocheze o europenizare adevărată a României”. Repet pericolul pe care îl vede Armand Goșu: „blocarea europenizării României!”

Tot el vine și cu o rază de speranță, una care ne-a ținut pe linia apropierii de Europa atâția ani. O să pară haios, dar nu este. „Ca și în cazul Rusiei, concluzia este că sunt foarte proști. E o iluzie când vă închipuiți că încearcă scheme complicate. Nu, băieții îs foarte proști. O incapacitate de a înțelege ce se întâmplă în jurul lor. Uriașă. Ei au pariat pe Rusia.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_img

Popular

More like this
Related