Vitalie Cojocari : Republica Moldova și Ucraina își doresc mult să ajungă în UE. Cele două state simt că acum a venit momentul istoric.

Date:

Moldova e numită la Bruxelles „elevul silitor”. Vedem dacă reușește să promoveze. Dacă trece din clasa elevului candidat, în clasa membrului cu drepturi depline. Dar ce spun europenii despre cele două state? Îi acceptă ori nu pe cetățenii moldoveni și ucraineni în rândul lor? Cu ajutorul colegilor de la Espress.ro fac o serie de interviuri cu jurnaliști din Europa Centrală pentru a înțelege ce se întâmplă în țările vecine nouă.

Astăzi, de pildă, am vorbit cu doi jurnaliști, unul din Cehia și unul din Slovacia.Am vrut să aflu cum simte societatea din cele două state foste comuniste, odată împreună, extinderea UE?

Sunt aceste țări mai curând de acord? Ori mai curând se opun extinderii?

Înainte să vă spun ce au zis, trebuie să știți că este impresionant un lucru.

Deși știm prea puține despre Slovacia și Cehia, fără să ne cunoaștem prea bine, împărtășim aceleași probleme, dar mai ales cam aceeași politicieni.

Deci, ce cred vecinii noștri europeni despre extinderea UE spre Ucraina și în Republica Moldova?
🇸🇰 Slovacia: Guvernul condus de Robert Fico susține oficial aderarea, dar o vede printr-o lentilă economică. Speră că intrarea Ucrainei în UE va dezvolta regiunile estice ale Slovaciei, acum mai sărace. Insistă să se respecte strict criteriile, fără „scurtături”, zice el.
🇨🇿 Cehia: Praga e un avocat al extinderii. Vede ca un pas strategic bun pentru Europa de Est. Există însă disensiuni între politicieni. Președintele Pavel susține un ritm rapid. Ca și Fico premierul Babis pune accent pe o integrare lentă.
Vă ziceam de îngrijorări comune.
Ca și la noi, fermierii din cele două state se tem de competiția agricolă a Ucrainei. Există dezbateri și despre cum se vor împărți fondurile europene.
Desigur, sunt și forțe politice care se opun în totalitate.
🇸🇰 Cine se opune în Slovacia? Stați să vedeți.
Partidul de extremă dreaptă SNS este cel mai vocal împotriva Ucrainei. Spune că reprezintă un risc de securitate și nu este pregătită economic.
Partidul Republica, eurosceptic, spune că UE ar trebui să-și rezolve problemele interne înainte de a primi „țări extrem de problematice” precum Ucraina.
Premierul slovac Fico, care merge des la Moscova, spune că Ucraina este cea mai coruptă țară din lume. Fals, spune Natalia Silinska, jurnalistă din Slovacia și adaugă, ar trebui să se uite în propria curte.
🇨🇿 Cine se opune în Cehia?
Partidul SPD are o poziție dură împotriva extinderii și cere oprirea ajutorului militar.
Premierul Andrej Babis e sceptic. Ucraina nu este pregătită, spune el. Războiul trebuie să se încheie înainte de a face pași concreți.
Partea bună e pentru Moldova, nu există vreo opoziție față de Chișinău. Dar asta și pentru că nu se știe prea multe.
Interviul cu Natalia Silenska de la portalul Eubrief SK din Slovacia și Ondrej Plevak, de la Update – EU, din Cehia e pe canalul meu de YouTube.

 

Le mulțumesc mult colegilor de la Espress.ro că sprijină aceste interviuri și m-au pus în legătură cu jurnaliștii din cele două state.
Eu vă prezint informații, fapte, interviuri. Ca de obicei, părerile vă aparțin!

ps: Discuția este în engleză. Pentru a urmări interviul subtitrat în română, iată ce trebuie să faceți! Aveți o rotiță în dreapta, jos, chiar pe imaginile interviului. Click pe „subtitrări”. Apoi click pe „traducere automată”. Apoi alegeți „limba română” din listă. Nu uitați să dați click pe butonul pătrat de lângă rotiță, cel care are niște liniuțe întrerupte. Gata, acum puteți avea subtitrarea în română!

Vitalie Cojocari

Lasă un răspuns

Share post:

Subscribe

spot_img

Popular

More like this
Related